Poveste adevărată despre cum am fost până în iad și înapoi

Uncategorized

A fost o dată ca niciodată un unicorn care trăia într-un castel cu soțul ei și în cea mai mare parte a timpului era foarte fericită. Era designer de bijuterii și lucra cu diamante, iar majoritatea oamenilor cu care avea de-a face erau clienții – cupluri îndrăgostite, oameni foarte drăguți. Viața de vis, am putea spune. Totuși, o mică voce din interior îi spunea că ceva nu în ordine, dar a ignorat-o pentru că celelate lucruri erau perfecte. Până într-o zi când soțul ei s-a transformat în bestie și a atacat-o, așa că unicornul a plecat în lumea largă să-și găsească alt rost.

Era hotârâtă să construiască un nou castel, de data asta doar al ei. Nu avea foarte mulți bani, dar avea o viziune clară și ceva experiență la construit castele. De aceea s-a gândit că experiența ei poate fi folositoare altor oameni care vor să aibă castelul lor și sunt la început de drum.

Ea era ferm convinsă că dacă va ajuta alți oameni să-și construiască castelul lor, până la urmă va ajunge și ea să îl aibă pe al ei. Și așa s-a hotărât să deschidă Black Unicorn: un studio de branding care ajută oamenii să-și transpună visul în realitate, oferindu-le servicii de identitate, logo design, copywriting profesional și chiar și strategie de brand.

Numele și inspirația de a crea ceva eteric, nu doar cu capul în nori, ci dintr-o altă galaxie, i-a venit datorită bunicului ei, care, când a auzit că vrea să aibă propria afacere, i-a zis să revină

să devină realitate, spre disperarea și groaza tatălui și bunicului ei care vroiau ca unicornul să se angajeze la corporație și să “revină cu picioarele pe pământ”.

Unicornul s-a pus pe treabă și a început să citească cărți de branding, logo design și afaceri, a făcut cursuri de artă și s-a apucat și de sport, de dezvoltare personală și de meditat. Era hotărâtă să reușească.

A avut și primii clienți, care au fost mulțumiți, dar nu suficient de mulți încât să plătească chiria. Așa că l-a rugat pe bunicul ei bogat să o ajute cu bani o perioadă. Bunicul a ajutat-o cu bani, dar în același timp a otrăvit-o cu frică și îndoială și i-a omorât tot entuziasmul și creativitatea, iar apoi a făcut accident cerebral și a lasat-o complet singură.

Fără bani și acum și fără puteri magice, unicornul nu a văzut altă soluție decât să se angajeze programator.

Și așa a ajuns unicornul să lucreze la castelul lui Giovanni – care vroia să digitalizeze industria apei din România și zicea că în castelul lui toată lumea e ca o familie. Unicornul s-a bucurat, pentru că toți colegii erau drăguți și ideea o inspira, pentru că era progresistă.

Primele luni la Giovanni au fost frumoase, pentru că unicornul descoperea o lume nouă, una la care nu mai avusese acces până atunci: cu directori importanți, contracte și planuri ale conductelor de apă. Dahsboard-uri și KPI-uri pentru management. În mintea ei deja se derulau imagini cu prezentări de succes ale proiectului și cu echipa ciocnind pahare de șampanie pentru sărbătorirea vânzărilor.

Era ocupată să învețe cât mai multe și să demonstreze că e utilă, mai ales că nu mai profesase ca programator de foarte mult timp și avea de recuperat. Totuși, după o vreme a început să simtă ceva apăsător în aer. Ceva foarte rece, ca și cum urma să se întâmple ceva rău în orice moment.

Unicornul venea dintr-o lume colorată, cu vibe-uri pozitive și oameni veseli, care se ajută și se încurajează reciproc, și nu prea făcuse cunoștință cu partea “cealaltă”.

După o vreme, castelul lui Giovanni începu să i se pară gri, ștres și rece, fără nimic primitor, în ciuda primei impresii, care fusese caldă. Un sentiment de pericol plutea în aer, ca și cum Giovanni se străduia să țină afară niște monștri care erau pe cale să năvălească pe ușa biroului, dar nu spunea nimic ca să nu îngrijoreze echipa.

Sentimentul acela a devenit din ce în ce mai intens, până când unicornul nu a mai suporat incertitudinea și l-a întrebat pe Giovanni dacă erau cumva în iad. Iar Giovanni a confirmat că da, într-adevăr, chiar erau în iad.

Unicornul s-a întrebat ce să facă cu această informație. Să plece? Să încerce să schimbe ceva? A decis să rămână, pentru că mai avea deja două iaduri promovate la activ și a zis că al treilea iad probabil nu mai are cum să-i mai facă rău. Așa că a decis să rămână și să ajute cum poate și să vadă ce se întâmplă în continuare.

Mai întâi a încercat pe cât posibil să se ferească de norii gri de fum veniți din camera alăturată și să creeze un spațiu pozitiv în jurul ei. A adus un mic curcubeu luminos pe care și l-a așezat pe birou. S-a hotărât să se concentreze strict pe muncă și să lase dramele deoparte, și astfel nu va fi afectată.

Și așa au mai trecut câteva luni. Dar într-o zi unicornul s-a uitat în oglindă și nu i-a venit să creadă: cu toate eforturile ei, în oglindă apăruse o femeie obosită, cu expresia cinică și acrită de viață a lui Giovanni întipărită pe față. Își pierduse aproape complet personalitatea și pofta de viață. Așa că a încercat să lucreze la niște proiecte mai vechi de logo design, să-si amintească cine e, dar nu a mai putut să le deseneze. Nici la serialele la care se uita înainte cu placere, ca Vikingii, nu se mai putea uita, pentru că nu mai rezonau cu noua ei personalitate. A crezut că o să treacă cu odihnă și afirmații pozitive, dar era limpede că începuse să moară pe interior.

Într-o zi totul a devenit dintr-o dată întunecat și unicornului a început să i se facă frică că nu o să mai iasă niciodată din fundătura în care se băgase. Părea că se afundă din ce mai mult într-o groapă neagră. A încercat să lucreze, dar laptop-ul părea foarte departe de ea și nu mai putea ajunge la tastatură. În plus, un strat foarte gros de ceață era între ea și ecran și nu mai putea să citească textul. A încercat să-l asculte pe Giovanni și să se concentreze la ședințe, dar nu-l mai putea auzi. Și el era foarte, foarte departe. Când vorbea, parcă nu erau cuvintele ei, ci mai degrabă niște broaște îi ieșeau pe gură. Și mai ciudat, capul ei era plin cu gânduri și sentimente străine, total atipice cu personalitatea ei: începuse să se teamă că ceilați colegi nu o plac și că nu e suficient de bună. In plus, devenise foarte, foarte frustrată. Cu siguranță, unicornul era în iad.

Se transformase în Giovanni și cu ocazia asta contactase și “blestemul” lui: burn-out și o ceață ciudată pe ochi.

Unicornul știa ca de data asta chiar a încurcat-o. Așa că a făcut o excursie până la Ahtohallan – râul de magie – să găsească niște răspunsuri. Și ce a căutat, a găsit, doar că acum unicornul era făcut knok out de adevăr, întucât nu era ce și-ar fi dorit să audă: Giovanni nu era doar un bărbat cu burn out care încerca să țină pe picioare o firmă de unul singur împotriva tuturor, ci și un narcisist. Ca toți narcisiștii, încercase să o manipuleze cu metode barbare ca să îi captureze sufeltul în acea închisoare gri pentru eternitate. El nici nu iși dorea un angajat de fapt, ci mai degrabă un minion care să fie al lui, un fel de animăluț de companie care să-i semene leit, să nu-i iasă din cuvânt și să nu aibă nicio opinie personală.

Dar uniconul nu avea de gând să se transforme într-o gloabă tristă și confuză. Nu după ani de meditat, citit, activism civic și alte asemenea. Dar nici nu vroia să plece cu coada între picioare nu putea, după ce a fost manipulată într-un mod atât de barbar. Trebuia să regleze cumva situația.

Așa că s-a gândit să contraatace vibe-urile lui toixce ale lui Giovanni folosind magia prieteniei și puterea iubirii. Unicornul avea multă experiență cu oamenii, și aproape întotdeauna reușea să vadă partea frumoasă în ei , indiferent de vârstă, sex, clasă socială sau educație. Problema era că oricât de tare s-ar fi străduit să vadă partea frumoasă a lui Giovanni, pur și simplu nu reușea. Așa că unicornul era contrariat, pentru că părea că magia prieteniei și puterea iubirii nu funcționează cu Giovanni, deși ea era ferm convinsă că funcționează intotdeauna, cu toți oamenii. Așa că a căutat o soluție și pentru problema asta și a găsit: narcisiștii nu au nevoie de iubire sau bunătate, pentru că nu o înțeleg. Neînțelegând-o, se tem de ea. Deci tot este o strategie de succes să fii bun cu un narcisit, doar că efectul este diferit: în timp ce un un normal răspunde pozitiv, un narcisit fuge. Așadar, o folosești ca un fel armă împotiva lor.

Planul a pornit de la afirmația lui Eleanor Roosevelt, că “Nimeni nu te poate face să te simți inferior fără consimțământul tău”. Așadar unicornul a devenit din ce în ce mai politicoasă și mai blândă cu Giovanni, parându-i fiecare mitocanie cu o replică politicoasă, detașată și burgeză.

Strategia a dat roade: pe măsură ce o aplica, unicornului îi reveneau puterile magice, iar Giovanni devenea din ce în ce mai agitat, până când și-a pierdut complet stăpânirea de sine și a început să-și arate pe față adevăratele intenții: ca un copil din curtea școlii, pur și simplu a început elimine unicornul treptat de pe toate proiectele la care lucra, cu scopul acum oarecum pe față de a-i face viața un iad.

Dar unicornul nu vroia să plece fără una dintre aceste lucruri: de preferat, să rămână și să i se respecte identitatea sau, dacă asta nu ar fi posibil, măcăr cu o victorie deplină aspura lui Giovanni să plece. Așa că a perseverat pe calea dreptății, adevărului și a rațiunii, aducând argumente firești precum faptul că a petrecut un an învățand domeniul apei și ar fi stupid pentru amândoi să-și piardă investiția doar pentru că Giovanni avea un ego de dimensiunea clădirii.

Numai că lui Giovanni nu-i păsa de timpul și efortul unicornului. Nici măcar de timpul și de banii lui nu-i mai păsa păsa. Singurul lucru care-l interesa era să aibă dreptate și să aibă un minion alături, care să îl valideze și pe care să-și verse amarul. Și asă că a aruncat unicornul afară, într-o furtună de fulgere, fără să-i plătească ultima factură.

După această experiență, unicornul a rămas cu o stare prelungită de confuzie și de tristețe, dar totuși recunoscatoare că a plecat vie și cu onoarea curată din acel loc. Frustrată, pentru că deși ea avea ce-și dorea Giovanni – putea să livreze proiecte, și Giovanni avea ce-și dorea ea – bani, și totul putea să fie bine pentru amândoi, tot nu s-au înțeles. Iar motivul neînțelegerii nu avea legătură cu proiectele sau cu banii Pur și simplu Giovanni nu a putut să o lase să fie așa cum era ea și a tot insistat să o “îndrepte”.

Și acum ce-i mai rămâne de făcut unicornului? A pierdut 1 an din viață învățând lucruri specifice unei industrii în care nu va mai lucra niciodată și dezvoltând relații cu persoane pe care nu le va mai vedea niciodată.

Ce lecție s-ar putea deduce de aici? E o întrebare dificilă. Câteodată nu este nicio lecție de învățat, ci ești pur și simplu în locul nepotrivit.

Unicornul nu prea mai știa ce să facă, până când și-a amintit de momentul când Giovanni i-a zis să se ducă să-și găsească alți prieteni, că acolo nu este binevenită, că el și băieții nu o plac.

Așadar, unicornul a decis să-i urmeze sfatul înțelept și să lase munca, stresul și chinurile vieții pentru bărbați, iar ea să facă ceva mai plăcut, mai colorat și mai ușor, ca pentru femei, așa, cum ar fi designul și copywriting-ul. Care, ce coincidență! erau exact lucrurile pe care iși dorise să le facă de la început și la care se și pricepea cel mai bine și investise deja doi ani din viață în ele înainte sa fie exilată de bunic la castelul gri al lui Giovanni.

Astăzi trebuie din nou să o ia de la 0, mai fără bani și mai singură ca niciodată.

Dar există o parte pozitivă în toate, și anume că acum poate să adauge alchimie, războaie karma și vrăjitorie la portofoliu, pentru că asta a trebuit să învețe ca să supraviețuiască anul acesta, pe care l-a trăit pentru că a cedat povețelor reputabilului ei bunic.

Fascinant, asta și scria pe site acum 2 ani, pe prima pagină, că vrea să facă: Alchimie. Și Universul fix asta i-a oferit, în moduri misterioase și barbare.

Acum, după toate aventurile, luptele, vârcolacii, războinicii și alchimia, mi-ar prinde bine și niște bani de la niște clienți. Și mă gândesc că dacă i-am cerut Universului Alchimie, și mi-a dat Alchimie din abundență, poate dacă îi cer și niște clienți, îmi va îndeplini și această dorință.

Iată ce tip de client m-am pregătit să servesc:

Am creat Black Unicorn pentru firme mici, antreprenori, liber profesioniști, designeri, artiști sau oricine are imaginație sau o imagine despre ceva în imaginație și are nevoie de un artist grafic să i-o transpună în realitate.

Iată o listă cu serviciile pe care sunt pregătită să le ofer:

Comentarii (0)

Scrie un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicata.